Desculţ

Prin lumină se păşeşte desculţ
fiindcă acolo afli un altfel de praf, pe care’l poţi răni cu umbra
degetelor, or’ cu al gleznei tumult,
poate doar genunchiul să păstreze aroma razelor de ambră

Scriam cândva într’un altfel de grai
care nu a existat…
cum să existe?
un dialect al luminii cernute’n seninul venelor
făurit din slove ce se destrămau între’nchipuire şi rostire
prefăcându’se în mine
Dar ce folos, eu am uitat să fiu… să scriu… să fiu
şi cuvintele mele au silabe care nu se mai destramă în noi…
abia dacă mai pot deschide întunecimea pentru o clipire

Era firesc de altfel să nimeresc la ea
la această lipsă a luminii
la cea fără de care lumina n’ar putea să fie

Prin lumină se păşeşte desculţ
fiindcă acolo afli un altfel de praf, pe care’l poţi răni cu umbra
degetelor, or’ cu al gleznei tumult,
poate doar genunchiul să păstreze aroma razelor de ambră

Uite, am să scobesc între coaste o fereastră
să intre lumina’nlăuntru
să intre ceva, o rază sau o pasăre
să’şi cresteze cântecul în oase
sau măcar un contur al celor vise
ce mor spre dimineaţă

Iară dacă avea’va aripi şti’va a tăia sticla
desfacând’o'n culori noi
în care să se zugrăvească partea mea de rai

Sigur, vei spune privindu’mă ‘gătind tăvile cu jăratec,
ai putea să te regăseşti şi fără cea lumină
umbra ţi’ar fi îndeajuns
dar cine oare ştie să mă’mpartă iar la doi
cine poate’nturna aerul sorbit până acum
cine m’a pus sa mă fac potcovar de inorogi

Prin lumină se păşeşte desculţ
fiindcă acolo afli un altfel de praf, pe care’l poţi răni cu umbra
degetelor, or’ cu al gleznei tumult,
poate doar genunchiul să păstreze aroma razelor de ambră